Pâine pentru sandwich
- Apr 10, 2020
- 1 min read
M-am trezit dimineață pe la 5 și văzusem că nu mai e pâine și m-am uitat repede să văd ce ingrediente am prin casă și dacă pot face o pâine rapid. Norocul meu a fost ca am găsit 500g de făină albă ( pe care nu o recomand, dar în lipsă de alte făinuri... merge și asta).

Chiar a ieșit foarte gustoasă!
Ingrediente:
30g unt, plus pentru unt.
240g apă
4g drojdie uscată sau 10g drojdie proaspătă
60g semințe de floarea soarelui combinate cu semințe de dovleac(ambele crude)
500g făină albă
1 linguriță de sare
30g zahăr brun
semințe de susan pentru decor
Mod de preparare:
1. Ungeți o formă de chec și puneți-o deoparte.
2. Puneți într-un bol drojdia, apa călduță, zaharul și untul și amestecați până se topește untul.

3. Adaugați făina, semințele și sarea și frământați. Tranferați aluatul într-un bol mai mare, acoperiți-l cu un șervet de bucătărie și lăsați-l la dospit într-un loc cald aproximativ 1h. Eu l-am băgat în cuptor la temperatura cea mai mică. După aceea împărțiți aluatul în 3 părți, formați câte o bilă din fiecare parte și puneți-le în tava de chec unsă. Acoperiți cu șervetul de bucătărie și lăsați aluatul să crească din nou până își dublează volumul (aproximativ 1h). Între timp preîncălziți cuptorul la 180 de grade.
4. Coaceți 30 de minute la 180 de grade. Scoateți pâinea din formă și lăsați-o să se recească înainte de a o tăia.

Vă invit să încercați această rețetă și să-mi lăsați un comentariu dacă v-a plăcut sau nu.
Vă doresc un weekend superb!
Comments